x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Viața bate filmul! Un polițist corupt a introdus un telefon în închisoare și ar fi negociat o evadare, în schimbul unei case

Viața bate filmul! Un polițist corupt a introdus un telefon în închisoare și ar fi negociat o evadare, în schimbul unei case

de Redacția Jurnalul    |    08 Sep 2024   •   15:28
Viața bate filmul! Un polițist corupt a introdus un telefon în închisoare și ar fi negociat o evadare, în schimbul unei case

Un polițist din Cluj e acuzat că a primit 1.500 de euro și 7.000 de lei de la un deținut, în schimbul cărora a introdus ilegal în centrul de detenție un telefon mobil, un cablu de date, un lacăt și o pânză de bomfaier. În plus, ar fi negociat o evadare pentru un apartament.

Polițiștii și procurorii DIICOT Cluj anunță că au documentat activitatea infracțională a două persoane bănuite de luare de mită, dare de mită și introducerea de telefoane mobile în mod ilicit într-un centru de reținere și arestare preventivă, de către personalul centrelor de reținere și arestare preventivă.

Din actele de urmărire penală a reieșit că, în perioada mai –septembrie 2024, una dintre persoane, aflate într-un centru de detenție, i-ar fi dat polițistului, prin intermediul unei alte persoane cercetate (pe parcursul a trei întâlniri) 1.500 de euro, 5.000 de lei și 2.000 de lei, în schimbul cărora acesta din urmă i-ar fi remis un telefon mobil cu cablu de date, un lacăt și o pânză de bomfaier cu care intenționa să creeze un spațiu în care să ascundă telefonul mobil.

În același interval de timp, persoana aflată în stare de arest preventiv i-ar fi promis agentului de poliție contravaloarea unui apartament, pentru a-l ajuta să evadeze.

În sarcina a două persoane (aflate sub măsura arestului preventiv) s-a reținut că în perioada 2023 - mai 2024 ar fi procurat, transportat, depozitat, manipulat și distribuit droguri.

În urma perchezițiilor, au fost identificate și ridicate mai multe mijloace de probă.

Procurorii DIICOT Cluj au reținut polițistul și deținutul, pentru luare de mită, dare de mită și introducerea de telefoane mobile în mod ilicit într-un centru de reținere și arestare preventivă, de către personalul centrelor de reținere și arestare preventivă.

De asemenea, în aceeași cauză sunt continuate cercetările legate de alte două persoane (aflate în stare de arest preventiv într-o altă cauză) pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni cu substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive, dare de mită, instigare la introducerea de telefoane mobile în mod ilicit într-un centru de reținere și arestare preventivă și efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile a avea efect psihoactiv.

Tribunalul Cluj a dispus arestarea preventivă a trei dintre persoane și măsura arestului la domiciliu față de o altă persoană, pentru 30 de zile.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: politist corupt evadare inchisoare