x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Polițiștii de frontieră din Arad au oferit alimente bătrânilor și familiilor nevoiașe

Polițiștii de frontieră din Arad au oferit alimente bătrânilor și familiilor nevoiașe

18 Apr 2020   •   23:18
Polițiștii de frontieră din Arad au oferit alimente bătrânilor și familiilor nevoiașe

Polițiștii arădeni s-au mobilizat și au oferit în sprijin bătrânilor și familiilor nevoiașe din localitățile Secusigiu, Satu Mare, Cruceni, Firiteaz și Fiscut. Ei au dăruit, din economiile personale, pachete cu alimente, anunță Poliția Arad, sâmbătă.

„Politiștii de la Postul de Poliție Transporturi Arad, împreună cu Postul de Poliție T.F. Aradul Nou, din economii personale, s-au mobilizat și au oferit în sprijin bătrânilor și familiilor nevoiașe din localitățile Secusigiu, Satu Mare, Cruceni, Firiteaz și Fiscut, pachete cu alimente, în gest de solidaritate odată cu apropierea sărbătorilor Pascale”, conform sursei citate.

Polițiștii au păstrat distanțarea socială, evitând astfel pericolul privind răspândirea epidemiei de coronavirus.

Mediafax

×