x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Povestea fără sfârșit, aproape de final: Metroul din Drumul Taberei, pe ultima sută de metri

Povestea fără sfârșit, aproape de final: Metroul din Drumul Taberei, pe ultima sută de metri

12 Sep 2020   •   12:34
Povestea fără sfârșit, aproape de final: Metroul din Drumul Taberei, pe ultima sută de metri

Comisiile de specialitate au dat undă verde pentru M5 și Metrorex face ultimele teste pentru Metroul din Drumul Taberei. Proiectul a valorat 3,2 miliarde de lei.

Linia de metrou din Drumul Taberei este tot mai aproape de deschidere. Comisiile de Control din care fac parte atât ISU cât şi ISC au semnat procesele verbale.

„Astăzi s-au semnat cele două procese-verbale de către comisiile de specialitate, şi anume, cel de recepţie la terminarea lucrărilor şi cel de punere în funcţiune (PIF) a acestui obiectiv. După îndeplinirea tuturor procedurilor administrative, care au mai rămas de efectuat de către beneficiar, urmează să stabilim momentul la care metroul poate fi dat în exploatare cu călători”, spune Lucian Bode, ministrul Transporturilor.

Premierul Ludovic Orban a spus că mai sunt câteva obiecții ridicate de ISU, pentru care se lucrează pentru a fi rezolvate „într-un timp scurt de câteva zile”.

„Metroul din Drumul Taberei se va deschide după semnarea procesului verbal de recepţie. Iar semnarea procesului verbal de recepţie în momentul de faţă mai depinde de doar câteva obiecţii din partea ISU pentru care se lucrează. Rezolvarea acestor obiecţii se va face într-un timp scurt de ordinul zilelor. Nu de ordinul săptămânilor sau lunilor cum am auzit speculaţii”, a declarat premierul Ludovic Orban.

Magistrala 5 are 10 staţii, iar proiectul a costat Bugetul de stat 3,3 miliarde de lei.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: metrou drumul taberei