x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Prahova: Maşină căzută în râpă, la Sinaia, după ce a derapat pe drumul de la Cota 1400

Prahova: Maşină căzută în râpă, la Sinaia, după ce a derapat pe drumul de la Cota 1400

02 Dec 2016   •   15:40
Prahova: Maşină căzută în râpă, la Sinaia, după ce a derapat pe drumul de la Cota 1400

O maşină în care se aflau trei persoane a derapat, vineri, pe drumul care leagă staţiunea Sinaia de Cota 1400 şi a căzut într-o râpă aproximativ 20 de metri, în condiţiile în care carosabilul este acoperit cu zăpadă. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Raluca Brezeanu, trei persoane au fost rănite după ce maşina în care acestea se aflau a derapat în timp ce coborau pe drumul care leagă Cota 1400 de Sinaia, şoseaua fiind acoperită cu zăpadă. 

Astfel, autoturismul a părăsit partea carosabilă şi a căzut aproximativ 20 de metri într-o râpă, ocupanţii acestuia reuşind să iasă singuri din maşină şi să urce înapoi la şosea, a precizat Brezeanu. 

Cele trei persoane din maşină au fost rănite, ele fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale. 

În urma acestui incident, autorităţile au decis să nu mai permită maşinilor să urce pe drumul spre Cota 1400, iar un echipaj al Poliţiei Rutiere îi va însoţi pe cei care au urcat deja, pentru ca aceştia să coboare în condiţii de siguranţă, a mai precizat Brezeanu. AGERPRES

×