x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Prejudiciu de 5 milioane de euro din ”păcănele”, produs de trei firme din Constanța

Prejudiciu de 5 milioane de euro din ”păcănele”, produs de trei firme din Constanța

28 Aug 2015   •   15:22
Prejudiciu de 5 milioane de euro din ”păcănele”, produs de trei firme din Constanța

Şase persoane, reprezentanţi ai trei societăţi comerciale din Hârşova, sunt cercetate penal pentru evaziune fiscală, spălare de bani, şi pentru săvârşirea unor infracţiuni din sfera proprietăţii intelectuale şi concurenţei neloiale, în domeniul jocurilor de noroc de tip 'păcănele', cu un prejudiciu total de 5 milioane de euro şi peste 200.000 de lei.

Suspecţii sunt bănuiţi de Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Constanţa că, la sediul celor trei firme din Hârşova, au copiat fără acordul titularului programe de joc de noroc de tip "Hot Spot" şi "Gaminator", care aparţin de drept unei companii din Austria, ulterior programele fiind implementate pe plăci de joc, care erau astfel folosite în sălile de jocuri de noroc.

Aparatele au fost comercializate în toată ţara, unde au fost exploatate de diverşi agenţi economici, unele dintre ele fiind utilizate şi de cele trei societăţi din Hârşova în propriile săli din judeţele Constanţa şi Ialomiţa.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au ridicat 189 de astfel de aparate electronice de jocuri de noroc, care au fost supuse unor expertize şi constatări tehnico-ştiinţifice de specializate. Concluzia experţilor este că respectivele aparate au fost contrafăcute.

Anchetatorii au mai constatat că, în timp ce un aparat original poate ajunge până la 12.000 de euro, aparatele contrafăcute erau vândute de societăţile din Hârşova cu un preţ de 3.000 de euro.

Astfel, în perioada 2007-2009, administratorul celor trei societăţi comerciale a produs, comercializat şi exploatat în propriile săli de jocuri de noroc 1.800 de aparate electronice contrafăcute, producând un prejudiciu estimat la 22.000.000 de lei (5.000.000 de euro).

De asemenea, administratorul societăţilor comerciale nu a evidenţiat în documentele financiar-contabile toate veniturile realizate din vânzarea aparatelor electronice de jocuri de noroc, creând un prejudiciu bugetului statului de 202.404 de lei, care a fost recuperat în totalitate.

Cei şase suspecţi sunt cercetaţi penal pentru evaziune fiscală, spălare de bani, contrafacerea unei mărci, punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu una protejată, concurenţă neloială, oferirea, distribuirea, deţinerea ori depozitarea sau transportul de mărfuri-pirat, promovarea de mărfuri-pirat, reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator.

Poliţiştii constănţeni au beneficiat, în acest caz, de sprijinul Poliţiei Române - Rirecţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI), Serviciului Român de Informaţii, Oficiului Român pentru Drepturile de Autor şi Biroului Român de Metrologie Legală.

×