x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Premieră în țara noastră - Un bărbat a fost condamnat la închisoare pentru uciderea unui animal

Premieră în țara noastră - Un bărbat a fost condamnat la închisoare pentru uciderea unui animal

16 Noi 2017   •   15:57
Premieră în țara noastră - Un bărbat a fost condamnat la închisoare pentru uciderea unui animal
Sursa foto: Bogdan Iurascu/Intact Images

Un bărbat din Tulcea ar putea ajunge să stabilească o premieră pentru țara noastră, fiind primul român care ajunge după gratii pentru că a ucis cu bestialitate un animal.

Judecătorii tulceni l-au condamnat la 6 luni de închisoare cu executare pe un bărbat care, a ucis un câine cu lovituri repetate de cuţit, deşi animalul nu prezenta nicio ameninţare, fiind legat în lanţ şi aflându-se într-un padoc.

Magistraţii au considerat fapta bărbatului cu atât mai revoltătoare, cu cât individul nu a manifestat nici o urmă de regret, ba din contră intenţia sa a fost clară de a ucide patrupedul.

Bărbatul nu este pentru prima oară în conflict cu legea având manifestări violente şi în familie.

Din aceste considerente, dar şi pentru a preveni comiterea altor fapte grave, judecătoriu au decis să-i aplice bărbatului pedeapsa închisorii, în regim de detenţie.

Sentinţa nu este definitivă.

Sursa: radioconstanta.ro

×