x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Primăria Constanța mobilizează alte 120 de cadre medicale în contextul epidemiei de COVID-19

Primăria Constanța mobilizează alte 120 de cadre medicale în contextul epidemiei de COVID-19

12 Mar 2020   •   16:05
Primăria Constanța mobilizează alte 120 de cadre medicale în contextul epidemiei de COVID-19

Un număr de 120 de cadre medicale din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială au fost puse la dispoziția Direcției de Sănătate Publică în cazul în care epidemia de coronavirus va escalada.

Primăria Constanța a mobilizat, joi, medicii care în mod normal își desfășoară activitatea în școli. Aceștia se vor afla sub coordonarea DSP Constanța și vor ajuta la gestionarea situației legate de coronavirus.

„Primăria Municipiului Constanța pune la dispoziția Direcției de Sănătate Publică peste 120 de cadre medicale. Tot personalul medical din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială, care, în mod normal, își desfășoară activitatea în unitățile de învățământ din oraș, va participa, începând de astăzi, sub coordonarea Direcției de Sănătatea Publică, la gestionarea situației legate de noul coronavirus", a transmis, joi, Primăria Constanța.

De asemenea, Direcția Generală de Asistență Socială a hotărât suspendarea programului de lucru cu publicul și asigurarea desfășurării activității instituției prin preluarea electronică a dosarelor.
În Constanța se înregistra joi un caz confirmat de coronavirus. Este vorba de un bărbat de 52 de ani, asistent șef în cadrul Spitalului Județean de Urgență Constanța.

Acesta a fost plecat la finalul lunii februarie în Piatra Neamț, la un concurs de dans alături de fiica sa. În momentul în care s-a întors în Constanța a început să se simtă rău, iar miercuri a fost testat pozitiv pentru coronavirus.

De asemenea, în județul Constanța se înregistrează, la această oră, 13 persoane în carantină și 585 de persoane autoizolate.

Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța este unul dintre cele cinci centre din România în care sunt tratate persoanele infectate cu virusul corona-19.

Mediafax

×