x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Primăria, de 10 ori patroană

Primăria, de 10 ori patroană

12 Apr 2017   •   14:16
Primăria, de 10 ori patroană
Sursa foto: ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO

Consilierii generali au adoptat, în şedinţa de marţi, înfiinţarea a zece noi companii municipale, proiectele fiind susţinute de PSD şi ALDE, în timp ce PNL şi USR s-au pronunţat împotrivă. Pentru fiecare dintre aceste companii, membrii fondatori urmează să fie Municipiul Bucureşti prin Consiliul General al Municipiului Bucureşti (cu 99,9% din acțiuni) şi SC Service Ciclop SA (cu 0,1%). Capitalul social al fiecărei societăţi va fi de 120.000 de lei. 

"Sub nicio formă bucureştenii nu mai trebuie să fie tributari acestui tip de administraţie ipocrită, care a însemnat perpetuarea vechilor regii şi administraţii - cu oameni plătiţi foarte prost - care au încheiat contracte dubioase şi ilegale. S-au îmbogăţit un număr mic de firme private şi de oameni de afaceri, pentru că aceste entităţi nu au fost deschise, în general, mediului privat din Bucureşti. Au fost aşa numiţii băieţi deştepţi de pe lângă Primăria Capitalei, care şi acum încearcă din răsputeri să ne oprească să mergem către un tip de administrare eficientă şi europeană", a spus primarul general Gabriela Firea.  Cele zece societăţi înființate de municipalitate vor purta următoarele nume: Compania Municipală Tehnologia Informaţiei Bucureşti SA, Compania Municipală Sport pentru Toţi, Compania Municipală Managementul Transportului, Compania Municipală Publicitate şi Afişaj, Compania Municipală Pază şi Securitate, Compania Municipală Iluminat Public, Compania Municipală Imobiliară, Compania Municipală Întreţinerea Arborilor şi Spaţiului Verde, Compania Municipală Protecţie Civilă şi Voluntariat, Compania Municipală Eco Igienizare.

Pe 29 martie, CGMB a aprobat înființarea altor zece societăţi comerciale pe acţiuni deţinute de Municipalitate, printre care Compania Municipală Dezvoltare Durabilă, Compania Municipală Energetică sau Compania Municipală Consolidări

×