Autorităţile locale caută soluţii pentru a adăposti cât mai multe persoane afectate de incendiul izbucnit, miercuri dimineaţă, la mansarda unui bloc de pe Bulevardul 1 Decembrie, au declarat, pentru AGERPRES, reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială Sector 3.
Persoanele cu locuinţele afectate de incendiu ar putea merge în spaţiile pe care Direcţia socială le are la dispoziţie, în cursul acestei zile urmând să se identifice soluţii de sprijin pe termen lung în cazul sinistraţilor.
"În prezent, analizăm situaţia din teren, pentru a putea vedea cum îi ajutăm", au spus sursele citate.
Totodată, primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, a anunţat, miercuri, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că persoanele afectate de incendiu, care nu au reuşit să ia legătura cu reprezentanţii DGASPC, pot suna la numărul 0728.729.797.
"Dacă încă nu aţi reuşit să intraţi în legătură cu colegii mei de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), sunaţi la numărul de telefon 0728.729.797, pentru a le spune în ce situaţie sunteţi şi de ce aveţi nevoie! Echipele de intervenţie în regim de urgenţă ale DGASPC sector 3 sunt pe teren încă de la 7 dimineaţa şi încearcă să îi identifice pe toţi cei afectaţi de incendiu, ca să îi putem sprijini", a spus Negoiţă. AGERPRES