Primăriile de sector vor fi implicate în procesul de avizare, verificare, control, precum şi în asigurarea măsurilor de protecţie a populaţiei şi mediului, în ce priveşte organizarea şi desfăşurarea jocurilor de artificii.
În baza unui proiect de hotărâre adoptat joi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, pe teritoriul Capitalei organizarea şi desfăşurarea jocurilor de artificii cu obiecte pirotehnice din clasa III şi IV precum şi T1 şi T2 este permisă numai cu acordul primăriei de sector şi în condiţiile obţinerii avizelor prevăzute de legislaţie. Prin acordul primăriei de sector se vor stabili locul, ora şi perioada de desfăşurare, precum şi măsurile de ordine publică. Materialele menţionate se vor putea utiliza în noaptea de Revelion (31 decembrie, 1 ianuarie) fără acordul primăriei de sector.
Totodată, solicitantul va trebui să achite o taxă de 300 de lei/minut la casieria primăriei de sector sau prin virament. Vor fi exceptate de la această taxă evenimentele de interes local, naţional sau internaţional, precum şi manifestaţiile cultural-sportive desfăşurare de primărie.
Sursa: www.agerpres.ro
Secretarul de stat la Ministerul Sănătății Andrei Baciu susține că vaccinarea în centrele mobile ar putea începe până la finalul lunii aprilie. În paralel, autoritățile organizează centre de vaccinare de ti...
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Prahova a decis, luni, prelungirea, până la data de 2 mai, a restricțiilor aplicate în municipiile Ploiești și Câmpina, unde rata de infectare cu COVID-19 este...
Edilul Sectorului 1, Clotilde Armand le cere liberalilor să lase deoparte „jocurile politicianiste” și să guverneze alături de USR PLUS. Ea spune că în ultima perioadă mai mulți liberali „s-au...
Cei doi agenți de Poliție, implicați în dosarul Pitești, au fost arestați preventiv. Decizia aparține unei instanțe și a fost contestată de avocații polițiștilor. Ei sunt cercetați într-un dosar de loviri...
CFR Călători a anunțat luni că va introduce legături cu trenuri directe din țară spre litoral în minivacanța de Paște. De asemenea, compania a anunțat că suplimentează cu vagoane trenurile către cele mai...
Toți cei patru reprezentanți PNL în Comisia Juridică a Senatului au votat luni pentru ridicarea imunității parlamentare a lui Florian Bodog, fost ministru PSD al sănătății, anunță Iulia Scântei: „Am...
Edilul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat pe pagina sa de Facebook că intră în carantină după ce fiica lui, Aheea, s-a îmbolnăvit de COVID-19:
El a precizat că își va îndeplini...
Comisia juridică a Senatului a constatat abateri de la deontologia parlamentară în cazul senatoarei Diana Șoșoacă, a afirmat, luni, președinta Comisiei, Iuliana Scântei.
„Comisia juridică a constatat cu...
Senatorul PSD, Gabriela Firea susține că blocarea costituirii comisiei de anchetă este dovada că transparența pe care o tot invocă reprezentanții USR PLUS este în fapt doar ipocrizie cinică, un instrument...
Deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat, luni, că social-democrații nu vor depune o moțiune de cenzură în acest moment. Acesta a precizat că PSD va lăsa partidele din coaliția de guvernare să își continue...
Pensia nu poate depăși cuantumul unui salariu în niciun stat care funcționează pe principii sănătoase, a declarat, luni, ministru Justiției, Stelian Ion.
„Salut deschiderea reprezentanţilor sistemului...
Senatorii din Comisia juridică au respins, luni, cererea DNA de începere a urmăririi penale a fostului ministru al Sănătății, senatorul PSD Florian Bodog.
Președinta Comisiei, Iuliana Scântei, a declarat...
Fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu a declarat, luni, că la Spitalul Colentina diferența dintre numărul de decese raportate în platforma CoronaForms și numărul de decese COVID-19 raportate de spital...
Liderul Grupului PSD din Camera Deputaților, Alfred Simonis, susține că afirmațiile ministrului Sănătății ar fi dus, în orice țară civilizată, la demiterea Guvernului, dacă acestea se dovedeau...
Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost transferat la spital, întrucât se afla de trei săptămâni în greva foamei, transmit agențiile de știri.
"O comisie a medicilor a decis transferarea lui Navalnîi la un...