x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Probleme la Metrorex: Degajare de fum la staţia de metrou Piaţa Victoriei 2, luni dimineaţă; circulaţia trenurilor s-a desfăşurat normal

Probleme la Metrorex: Degajare de fum la staţia de metrou Piaţa Victoriei 2, luni dimineaţă; circulaţia trenurilor s-a desfăşurat normal

06 Noi 2017   •   10:39
Probleme la Metrorex: Degajare de fum la staţia de metrou Piaţa Victoriei 2, luni dimineaţă; circulaţia trenurilor s-a desfăşurat normal

O degajare de fum s-a produs luni dimineaţă în staţia de metrou Piaţa Victoriei din cauza unui scurt circuit produs în zona unui izolator de tensiune, însă circulaţia trenurilor s-a desfăşurat în condiţii normale, a anunţat Metrorex, într-un comunicat transmis AGERPRES.

"Astăzi, 6 noiembrie 2017, în jurul orei 9:35, la trecerea unui tren de metrou pe Magistrala 2 de la Piaţa Victoriei 1 spre Aurel Vlaicu, s-a produs un arc electric în zona unui izolator, cu degajare minoră de fum. Circulaţia trenurilor s-a desfăşurat în condiţii normale. Precizăm că nu a existat în niciun moment vreun pericol de incendiu. Pasagerii au călătorit în siguranţă, singurul inconvenient fiind fumul simţit de aceştia pe o durată scurtă de timp, în mod pasager, la trecerea punctuală prin zona respectivă", se arată în comunicatul citat.

Potrivit Metrorex, echipele societăţii au intervenit de urgenţă pentru evacuarea fumului cu ajutorul sistemelor speciale de ventilaţie. www.agerpres.ro

×