x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Programul metrourilor în perioada Sărbătorilor Pascale

Programul metrourilor în perioada Sărbătorilor Pascale

29 Apr 2021   •   17:56
Programul metrourilor în perioada Sărbătorilor Pascale
Lucian Alecu

Metrourile vor circula de Paște conform graficelor pentru zilele de weekend şi sărbători legale, pe toate magistralele, anunță Metrorex.

În zilele de 30 aprilie, 1, 2 și 3 mai 2021, trenurile de metrou vor circula conform graficelor pentru zilele de weekend şi sărbători legale, pe toate magistralele.

În noaptea de Înviere, 1 spre 2 mai, trenurile de metrou vor circula între orele 23.00 – 1.00 la un interval de aproximativ 10 minute, iar de la ora 1.00 până la ora 5.00, la un interval de 20 minute.

 

Sursa: Mediafax

×