x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale RATB va oferi călătorilor 1.000 de invitaţii la teatru şi circ, dar şi cursuri gratuite de limbi străine

RATB va oferi călătorilor 1.000 de invitaţii la teatru şi circ, dar şi cursuri gratuite de limbi străine

17 Dec 2016   •   15:00
RATB va oferi călătorilor 1.000 de invitaţii la teatru şi circ, dar şi cursuri gratuite de limbi străine
Sursa foto: wikimedia

Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) oferă călătorilor care deţin abonamente lunare, în ianuarie, 1.000 de invitaţii la teatru şi circ, dar şi cursuri gratuite de limbi străine, se arată într-un comunicat al regiei transmis, sâmbătă, Agerpres

"RATB şi Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), prin Direcţia Cultură, Sport Turism, le oferă călătorilor fideli, posesori de abonamente lunare, surpriza de a putea călători în lumea culturală bucureşteană. Astfel, începând cu luna decembrie 2016, deţinătorii de abonamente lunare nominale se vor putea înscrie pe site-ul RATB la o tragere la sorţi pentru luna ianuarie 2017, în urma căreia vor putea primi o invitaţie pentru două persoane la un spectacol de teatru, circ sau la cursuri gratuite de limbi străine", se menţionează în comunicat. 

Potrivit documentului, la prima tragere la sorţi, vor fi puse în joc 1.000 de locuri la spectacole la teatru, circ, precum şi cursuri gratuite de limbă germană pentru adulţi şi copii (oferite de Casa de cultură Friedrich Schiller). 

"Pentru a câştiga o astfel de invitaţie, deţinătorul unui card ACTIV nominal, încărcat cu abonament lunar, trebuie să acceseze site-ul RATB şi să completeze, până la 24 decembrie 2016, ora 24.00, datele necesare pentru înscriere. (...) Parteneriatul încheiat între RATB şi PMB are ca scop creşterea interesului cetăţenilor Capitalei pentru actele de cultură oferite de municipalitate şi, totodată, fidelizarea deţinătorilor de abonamente RATB", se mai arată în comunicat.

 

Citește și:

TVR inaugurează o expoziţie sub numele "Expo TVR60", cu ocazia celebrării a şase decenii de la prima transmisie

 

Steven Spielberg vrea să regizeze până în ultima clipă a vieții sale. Regizorul împlinește sâmbătă 70 de ani

 

ANAR: 700 de baraje din 2000 nu îndeplinesc condițiile pentru a fi autorizate

×