x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Restricții de circulație pe Autostrada A1. Pe o porțiune a drumului se toarnă asfalt

Restricții de circulație pe Autostrada A1. Pe o porțiune a drumului se toarnă asfalt

de Redacția Jurnalul    |    28 Mai 2025   •   08:42
Restricții de circulație pe Autostrada A1. Pe o porțiune a drumului se toarnă asfalt

Autoritățile au introdus restricții de circulație pe Autostrada A1. Acestea se aplică pe o porțiune a drumului unde se toarnă asfalt. Restricțiile sunt în vigoare miercuri, până la ora 18.00.

Lucrarea se desfășoară pe Autostrada A1 pe sensul Pitești – București.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că până la ora 18.00, au loc lucrări de înlocuire a asfaltului care impun restricționarea circulației pe a doua bandă, între kilometrii 74 și 75.

Șoferii sunt sfătuiți „să circule cu viteză redusă în aceste zone, să respecte semnificația semnalizării temporare, asigurându-se foarte bine înainte de schimbarea benzii de circulație, semnalizând din timp efectuarea acestei manevre”.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: autostradă restricţii asfalt