x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Restricții de circulație în Vâlcea, pe porțiunile de șosea unde se execută lucrări de reparații

Restricții de circulație în Vâlcea, pe porțiunile de șosea unde se execută lucrări de reparații

15 Sep 2022   •   08:00
Restricții de circulație în Vâlcea, pe porțiunile de șosea unde se execută lucrări de reparații

Restricții de circulație sunt impuse joi pe mai multe sectoare de drum din județul Vâlcea unde se execută lucrări de reparații.

Centrul Infotrafic anunță că joi, în funcție de condițiile meteorologice, se execută lucrări de reparații pe mai multe artere rutiere din județul Vâlcea. Astfel, pe DN 7 între kilometri 159 și 166, în localitățiile Milcoiu și Blidari, se aplică marcaje rutiere între orele 08:00 și 18:00. Circulația rutieră se desfășoară îngreunat pe ambele sensuri de mers.

Tot pe DN7, la kilometrul 158 și pe tronsonul delimitat de kilometri 184 și 191, pe raza localității Milcoiu, respectiv între Malul Vartop și Calimănești se toarnă covoare antiderapante și prefabricate între orele 08:00 și 19:00. Circulația rutieră se desfășoară pe jumătate din cale și este dirijată prin semafoare.

La Malaia, între kilometri 24 și 25 ai DN7A se fac lucrări de consolidare, iar circulația mașinilor se face doar pe jumătate de drum.

De asemenea, la Voineasa între kilometri 53 și 56 ai DN7A se repară asfaltul între orele 08:00 și 18:00. Circulația rutieră se desfășoară pe jumătate din cale.
 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: restrictii circulatie