x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Restricții de circulație în Vâlcea, luni, pe DN 7 și DN7A pentru efectuarea unor lucrări

Restricții de circulație în Vâlcea, luni, pe DN 7 și DN7A pentru efectuarea unor lucrări

de Redacția Jurnalul    |    03 Iun 2024   •   07:56
Restricții de circulație în Vâlcea, luni, pe DN 7 și DN7A pentru efectuarea unor lucrări

Luni vor fi impuse restricții de circulație pe DN7 și DN7A, în județul Vâlcea, pentru efectuarea unor lucrări, a anunțat Centrul Infotrafic.

Restricțiile vor fi impuse în intervalul orar 8.00 – 18.00, astfel:

- DN 7 între kilometrii 207 – 209, între localitățile Brezoi - Corbu, se asfaltează, circulația urmând să se desfășoare dirijat, alternativ;

- DN 7 între kilometrii 236 - 238, în extravilanul localității Câineni, se lucrează la frezarea părții carosabile, traficul fiind dirijat cu piloți de circulație;

- DN 7A, între kilometrii 51 – 52+500 metri, în extravilanul localității Voineasa se lucrează la tăierea arborilor periculoși pentru siguranța circulației, circulația fiind închisă în reprize de 20 minute.

Șoferii sunt sfătuiți să circule cu viteză redusă în aceste zone cu lucrări, să respecte indicațiile piloților de circulație, evitând efectuarea manevrelor periculoase, de depășire a coloanelor de autovehicule.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: restricţii de trafic valcea