x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale S-a deschis sezonul pentru nesimții care parchează pe plajă. Polițiștii aplică AMENZI URIAȘE

S-a deschis sezonul pentru nesimții care parchează pe plajă. Polițiștii aplică AMENZI URIAȘE

03 Mai 2018   •   17:44
S-a deschis sezonul pentru nesimții care parchează pe plajă. Polițiștii aplică AMENZI URIAȘE

Un tânăr din județul Prahova a fost amendat, joi, de polițiști, cu 10.000 de lei, după ce a fost prins la scurt timp după ce își parcase mașina pe plaja din Vama Veche.

Potrivit reprezentanților Poliției Județene Constanța, tânărul, în vârstă de 20 de ani, din Câmpina, a pătruns, joi după-amiza, cu autoturismul pe plajă în dreptul unui restaurant din stațiune.

Acesta a fost observat de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Vama Veche, care l-au amendat cu 10.000 de lei.

Un incident similar a avut loc, marți, tot la Vama Veche, atunci când un alt tânăr a intrat cu mașina în mare, unde a rămas blocat, având nevoie de câteva zeci de minute pentru a scoate autovehiculul la mal. Și în acest caz, șoferul, în vârstă de 28 de ani, din București, a fost amendat de polițiștii constănțeni tot cu suma de 10.000 de lei.

×