x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Salvamontiștii din Hunedoara recomandă turiștilor să evite traseul care trece prin zona cetății Sarmizegetusa Regia

Salvamontiștii din Hunedoara recomandă turiștilor să evite traseul care trece prin zona cetății Sarmizegetusa Regia

29 Sep 2017   •   14:56
Salvamontiștii din Hunedoara recomandă turiștilor să evite traseul care trece prin zona cetății Sarmizegetusa Regia

Salvamontiştii din judeţul Hunedoara recomandă turiştilor să evite, pentru următoarea lună de zile, traseul care se formează în localitatea Costeşti, din Munţii Orăştiei, trece prin cetatea dacică Sarmizegetusa Regia şi se încheie pe Vârful Godeanu, deoarece în perimetrul sitului arheologic vor fi efectuate mai multe lucrări de întreţinere.

"Le recomandăm turiştilor să evite traseul marcat cu cruce roşie Costeşti-Valea Grădiştei- Vârful Godeanu, prin cetatea Sarmizegetusa Regia, deoarece în luna octombrie în zonă vor fi efectuate diverse lucrări care ar putea reprezenta un pericol pentru cei care se deplasează acolo", a declarat, pentru AGERPRES, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei, va fi închisă pentru publicul vizitator pe tot parcursul lunii octombrie, deoarece în perimetrul sitului istoric vor fi efectuate mai multe lucrări de întreţinere strict necesare acestuia.

Potrivit unui anunţ al Consiliului Judeţean Hunedoara, lucrările ce vor avea loc în parcul arheologic vizează înlocuirea stâlpilor din lemn de la Marele Templu Circular şi înlocuirea gardului de metal de la drumul dacic pavat, cu un gard din lemn, potrivit pentru integrarea în peisajul zonei.

Turiştii care aveau în plan să viziteze Cetatea Sarmizegetusa Regia în perioada lunii octombrie sunt rugaţi să-şi refacă programul sau, dacă nu este posibil, să se orienteze spre celelalte cetăţi dacice din Munţii Orăştiei: Costeşti-Blidaru, Costeşti-Cetăţuie şi Piatra Roşie. AGERPRES

×