x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Locale Salvamontiștii, providențiali și în acest weekend

Salvamontiștii, providențiali și în acest weekend

de Redacția Jurnalul Publicat la 09 Oct 2023 11:00 Modificat la 09 Oct 2023 11:00
Salvamontiștii, providențiali și în acest weekend

Salvamontiștii au salvat duminică 13 persoane aflate în situații de risc în zonele montane.

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 12 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor.

În cazul acestor intervenții au fost salvate 13 persoane, una dintre acestea fiind predată Sericiului de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital.

De asemenea, o persoană a decedat și a fost predată la Serviciul IML.

S-au mai primit 23 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: salvamont salvamont