x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Şase persoane au ajuns la spital după ce tavanul fals al unui centru pentru bătrâni cu handicap a căzut

Şase persoane au ajuns la spital după ce tavanul fals al unui centru pentru bătrâni cu handicap a căzut

03 Noi 2016   •   08:32
Şase persoane au ajuns la spital după ce tavanul fals al unui centru pentru bătrâni cu handicap a căzut
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Şase bătrâni cu handicap sever, internaţi într-un centru de specialitate din Roman, au ajuns în noaptea de miercuri spre joi la spital, după ce tavanul fals al dormitorului s-a prăbuşit peste ei în jurul orei 3,30. 

Magda Vasilache, purtătorul de cuvânt al DGASPC Neamţ a declarat, pentru AGERPRES, că tavanul a căzut într-un salon în care dormeau opt bătrâni. Dintre aceştia, doar patru au fost transportaţi la spital cu răni minore şi atacuri de panică. Alţi doi pacienţi, dintr-un salon vecin, au suferit atacuri de panică şi au necesitat îngrijiri medicale fiind transportaţi la spitalul din Roman. 

"Celelalte persoane din centru au fost evacuate din saloane şi au fost mutate pe holuri sau în alte încăperi sigure", a declarat Magda Vasilache, purtătorul de cuvânt al DGASPC Neamţ. 

La faţa locului se află reprezentanţi ai ISU Neamţ care evaluează situaţia şi vor decide dacă, în final, clădirea trebuie evacuată definitiv. 

Potrivit sursei citate, Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane Adulte cu Handicap Sever funcţionează într-o clădire de patrimoniu, din 1850, care nu permite intervenţii în urma cărora să fie asigurate condiţiile necesare cazării celor 50 de persoane cu handicap instituţionalizate aici. 

Centrul a fost în subordinea Consiliului Judeţean Neamţ până la 1 octombrie 2016, după care a trecut în subordinea directă a DGASPC Neamţ. AGERPRES

×