x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Scandal în stațiunea Costinești. Cel puțin doi bărbați au fost răniți

Scandal în stațiunea Costinești. Cel puțin doi bărbați au fost răniți

28 Iun 2021   •   15:45
Scandal în stațiunea Costinești. Cel puțin doi bărbați au fost răniți

Cel puțin doi bărbați au fost înjunghiați în timpul unui scandal care a izbucnit noaptea pe faleza din stațiunea Costinești. Victimele au ajuns la spital, în timp ce mai multe persoane sunt audiate la sediul Poliției.

Scandalul a avut loc în noaptea de duminică spre luni pe faleza Soarelui din stațiunea Costinești. Polițiștii au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost agresat fizic, în urma unei altercații.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că în altercație ar fi fost implicate mai multe persoane, iar victima ar fi fost lovită cu un obiect tăietor-înțepător.

Totodată, polițiștii au identificat un alt bărbat, care prezenta răni în zona abdominală, ambele victime fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii de investigații criminale efectuează cercetări, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor care au provocat evenimentul.

Persoanele bănuite de comiterea faptelor se află la sediul Poliției pentru audieri.

Mediafax

×