x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Se reiau zborurile regulate spre Italia, Irlanda, Estonia, Finlanda și Franța de pe Aeroportul Timisoara

Se reiau zborurile regulate spre Italia, Irlanda, Estonia, Finlanda și Franța de pe Aeroportul Timisoara

23 Iun 2020   •   12:36
Se reiau zborurile regulate spre Italia, Irlanda, Estonia, Finlanda și Franța de pe Aeroportul Timisoara

Aeroportul Timișoara anunță realuarea, începând de marți, a zborurilor regulate și către Italia, Irlanda, Estonia, Finlanda și Franța parțial.

Reluarea zborurilor aeriene de legătură între România și alte 17 țări, încă de săptămâna trecută, a făcut posibilă reluarea operării zborurilor regulate de pe aeroportul Timișoara spre și dinspre destinații din Germania (Dortmund, Frankfurt-Hahn, Memmingen și Karlsruhe/ Baden).

Urmare a reactualizării listei țărilor care sunt considerate sigure și din care pasagerii pot reveni în țară fără să mai intre în izolare sau carantină, pe lângă destinațiile din Germania, se mai adaugă 5 țări: Italia, Irlanda, Estonia, Finlanda și parțial Franța (zona continentală).

Astfel începând de marți, pe aeroportul din Timișoara se vor relua zborurile regulate spre și dinspre Italia (Bari, Bergamo, Roma, Veneția), urmând ca de sâmbătă, 27 iunie a.c., să fie reluate și zborurile spre Paris.

„Aeroportul este pregătit din punct de vedere operațional și al siguranței sanitare pentru reînceperea operării zborurilor regulate spre destinații consacrate. Ne dorim să crească cât mai mult numărul curselor operate, al destinațiilor și implicit al pasagerilor. De la începutul lunii iulie a.c. sunt programate curse aeriene de tip charter spre destinații estivale de vacanță din Turcia și Grecia, dar și spre litoralul românesc, având legătură aeriană directă spre Constanța. Reamintim pasagerilor faptul că pot tranzita aeroportul în siguranță, fiind aplicat un plan de măsuri specific acestei perioade de pandemie. Spațiul disponibil în terminalele aeroportului este configurat astfel încât să asigure o procesare fluentă a traficului de pasageri, în condițiile respectării cerințelor de distanțare socială în interesul propriu și al celui public. Pasagerii au obligația de a respecta regulile de distanțare socială pe tot fluxul parcurs de la parcarea auto a aeroportului și până la îmbarcarea în aeronavă.”, a declarat directorul aeroportului Daniel IDOLU.

 

Mediafax

×
Subiecte în articol: aeroportul timisoara zboruri