x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Sibiu: Un deţinut a încercat să se sinucidă în arestul Poliţiei

Sibiu: Un deţinut a încercat să se sinucidă în arestul Poliţiei

30 Noi 2016   •   15:57
Sibiu: Un deţinut a încercat să se sinucidă în arestul Poliţiei

Un deţinut a încercat să se sinucidă miercuri în arestul din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Sibiu, potrivit Elenei Welter, purtătoarei de cuvânt a instituţiei. 

Bărbatul în vârstă de 25 de ani, arestat cu o zi înainte, pentru două tâlhării şi un furt, a plecat din cameră cu un cearceaf ascuns, până la baie. La baie, în timp ce a încercat să îşi facă un ştreang din cearceaf şi să-l agaţe de nişte ţevi, ceilalţi deţinuţi au chemat în ajutor poliţiştii, care l-au împiedicat pe arestat să se sinucidă, spune purtătorul de cuvânt. 

Poliţiştii din arest vor fi verificaţi şi trebuie să explice cum a fost posibil ca un deţinut să încerce să se sinucidă. 

"În prezent deţinutul este în afara oricărui pericol, în arest. A fost dus la spital pentru investigaţii şi la Psihiatrie, după care a fost adus înapoi în arest. Conducerea IPJ a dispus verificări interne pentru stabilirea tuturor circumstanţelor în care s-a produs incidentul", a explicat reprezentanta IPJ Sibiu. AGERPRES

×