x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie cere public demisia chestorului Ioan Aron

Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie cere public demisia chestorului Ioan Aron

18 Feb 2016   •   18:18
Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie cere public demisia chestorului Ioan Aron

Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie cere, într-o scrisoare deschisă, demisia chestorului de poliţie dr. Ioan Aron.

Cererea sindicaţiştilor are la bază cazul poliţistului Marian Godină "care a scos la iveală problemele grave petrecute la nivelul acestui inspectorat de poliție în ultima perioadă.

Este a doua oară când inspectorul șef intervine în viața colegului nostru și prin diverse abuzuri încalcă dreptul la libera exprimare, solicitându-i să închidă pagina sa personală de pe o rețea de socializare, în ciuda faptului că această pagină este urmărită și apreciată de sute de mii de oameni", se spune în mesajul sindicatului.

"Acesta nu este singurul incident petrecut la IPJ Brașov, județ în care a existat agent de poliție cu 114 atribuții în fișa postului, polițiștii rutieri au fost cercetați, suspendați sau chiar condamnați pe nedrept  din cauza șefului Poliției Rutiere.

In campusul universitar Brașov, șeful poliției si-a permis, împreună cu administratorul să monteze camere de supraveghere video şi micofoane, să urmareasca studenţii fara drept şi chiar sa exercite presiuni asupra unor studente pe baza înregistrarilor.

Toate acestea considerăm, domnule doctor, că sunt motive temeinice care ar trebui să vă determine să vă înaintați  demisia de onoare", conchide mesajul care este semnat de preşedintele sindicatului, Iulian Surugiu.

×
Subiecte în articol: marian godina ioan aron