x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Situație inedită pe Aeroportul Otopeni. O bunică a încercat să intre în țară cu doi nepoți care aveau documente false

Situație inedită pe Aeroportul Otopeni. O bunică a încercat să intre în țară cu doi nepoți care aveau documente false

de Redacția Jurnalul    |    08 Oct 2023   •   14:40
Situație inedită pe Aeroportul Otopeni. O bunică a încercat să intre în țară cu doi nepoți care aveau documente false

O bunică a fost găsită la intrarea în țară, pe Aeroportul Otopeni, cu trei nepoți, doi dintre aceștia având asupra lor documente care nu le aparțineau.

 O bunică a fost depistată la intrarea în țară prin Aeroportul Otopeni cu trei nepoți, dintre care doi aveau asupra lor documente care nu le aparțineau, au anunțat polițiștii de frontieră.

„Pe sensul de intrare în țară, venind din direcția Los Angeles, via Varșovia, s-a prezentat la controlul documentelor, o femeie, în vârstă de 50 de ani, cetățean român, din județul Vâlcea, împreună cu trei copii, două fete și un băiat, despre care a declarat că sunt nepoții ei”, transmite Poliția de Frontieră.

La controlul documentelor s-a constatat că unul dintre copii, în vârstă de 1 an, deține document autentic și valabil de călătorie, în timp ce fetele nu sunt aceleași persoane din pașapoarte. 

„Imediat a fost luată legătura cu DGASPC Ilfov care a trimis un reprezentant la fața locului, iar cercetările au fost continuate pentru stabilirea identității reale a minorelor. Astfel, s-a stabilit că acestea sunt cetățene românce, în vârstă de 8, respectiv 2 ani. Totodată, s-a stabilit că femeia este, într-adevăr, bunica paternă a celor 3 copii. Aceasta a declarat că s-a recurs la această metodă întrucât copiii nu aveau documente valabile, iar cele autentice prezentate aparțineau unor rude apropiate”, informează autoritățile.

Față de bunică s-a dispus măsura cercetării penale în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la fals privind identitatea, instigare la trecere frauduloasă a frontierei de stat, fals privind identitatea și tentativă la trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Copiii au intrat în țară împreuna cu bunica lor, urmând ca, ulterior, asistenții sociali să efectueze o anchetă la domiciliul din Vâlcea.

×
Subiecte în articol: aeroport otopeni bunica nepoţi