x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Șofer de autocar, filmat când dă cu spatele pe autostradă

Șofer de autocar, filmat când dă cu spatele pe autostradă

de Redacția Jurnalul    |    10 Iul 2023   •   11:30
Șofer de autocar, filmat când dă cu spatele pe autostradă
Sursa foto: Captura video Sibiu Independent

Șoferul unui autocar cu 32 de pasageri a fost filmat când dădea cu spatele pe autostradă. A fost amendat cu 1.305 lei și i s-a suspendat permisul pentru 3 luni.

„Ca urmare a apariției în spațiul media, la data de 8 iulie a.c., a unui material video în care se observă cum șoferul unui autocar efectuează manevra de mers înapoi, pe banda de urgență a autostrăzii A1, în zona km. 226, Boița, polițiștii BPA A1 Râmnicu Vâlcea - Deva s-au sesizat din oficiu și au demarat verificări în vederea stabilirii situației de fapt și aplicării măsurilor legale în consecință”, a informat IPJ Sibiu.

Astfel, polițiștii au constatat că, la data de 8 iulie a.c., în jurul orei 10.45, pe A1, la km. 226, sensul Boița – Sibiu, șoferul unui autocar cu 32 de pasageri, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din județul Timiș, a efectuat manevra de mers înapoi pe banda de urgență, pe o distanță de 1 km.

Șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, iar dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice i-a fost suspendat pentru o perioadă de 120 de zile.

dinamo

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: autocar autostradă