x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Cauza accidentului tragic din București: Șoferul microbuzului, beat la volan

Cauza accidentului tragic din București: Șoferul microbuzului, beat la volan

de Redacția Jurnalul    |    17 Iun 2024   •   08:47
Cauza accidentului tragic din București: Șoferul microbuzului, beat la volan

Șoferul microbuzului implicat în accidentul cu 12 persoane rănite din noaptea de duminică spre luni, în Piaţa Unirii din Bucureşti, a intrat pe culoarea roșie a semaforului și a lovit un autoturism. În plus, acesta a consumat alcool.

Potrivit Brigăzii Rutiere, un tânăr în vârstă de 21 de ani, aflat la volanul unui microbuz pe Bd. Unirii dinspre Bd. Mircea Vodă către Bd. Libertății, la intersecția cu Bd. I.C. Brătianu nu a respectat semnificația culorii roșu a semaforului electric ce i se adresa și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 22 de ani.

În urma accidentului de circulație a rezultat rănirea unui număr de 12 persoane care au fost duse la spital.

Șoferii au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero pentru șoferul autoturismului, respectiv 0.54mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul care a condus microbuzul.

A fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: sofer baut microbuz bucuresti