x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Spitalul modular de la „Victor Babeș”, reactivat de Gabriela Firea

Spitalul modular de la „Victor Babeș”, reactivat de Gabriela Firea

20 Iul 2020   •   21:30
Spitalul modular de la „Victor Babeș”, reactivat de Gabriela Firea
Sursa foto: FB Gabriela Firea

Spitalul modular, secție externă a Spitalului „Victor Babeș”, a fost reactivat de urgență de primarul general Gabriela Firea. Decizia a fost luată având în vedere evoluția epidemiei.

Gabriela Firea spune că, astfel, se vine în sprijinul pacienților infectați cu virusul Sars-Cov2.

În prima fază, vor fi disponibile 100 din cele 500 de paturi, care compun această unitate medicală.

Aici vor putea fi tratați pacienții cu forme ușoare.

Spitalul modular oferă pacienților condiții de cazare moderne, saloane cu două locuri, rezerve pentru o singură persoană, baie proprie, aer conditionat și wi-fi.

În plus, spitalul are o sursă alternativă de electricitate și rețea independentă de canalizare, conform normelor.

Medicii care vor trata pacienții internați în această unitate medicală provin de la spitalul „Victor Babeș”, iar personalul mediu și auxiliar va fi solicitat de la celelalte spitale din subordinea Primăriei Capitalei.

În zilele următoare se vor încheia contracte pentru curățenie, deșeuri biologice și catering.

Spitalul se va deschide imediat după obținerea avizului DSP București.

Gabriela Firea a adăugat că va crește capacitatea paturilor ATI în spitalele administrate de Primăria Capitalei.

„Până acum, cât timp spitalul Colentina a fost spital suport COVID, unitatea medicală a pus la dispoziție 31 paturi ATI, 14 dintre acestea fiind ocupate și acum. Dupa reintrarea spitalului Colentina în circuitul medical normal, unde sunt tratați pacienți cu alte afecțiuni, această unitate medicala va suplimenta totuși secția de terapie intensivă și va pune la dispoziție șase paturi ATI pentru pacienți COVID cu forme mai severe, la care se suprapun și alte afecțiuni”, a spus Firea.

Totodată, pacienții cu dublă patologie, afecțiuni nefrologice și COVID, tratați la Spitalul „Carol Davila”, au la dispoziție 10 paturi ATI.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: spital modular Victor Babes