x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Suspiciune de furt la pompă într-o benzinărie din Arad

Suspiciune de furt la pompă într-o benzinărie din Arad

05 Sep 2017   •   11:59
Suspiciune de furt la pompă într-o benzinărie din Arad

Un șofer din Arad a ”reușit” să alimenteze cu 42 de litri într-un rezervor de 34. 

Bărbatul spune că face tot timpul plinul la maşină când ajunge la benzinărie, dar niciodată nu s-a întâmplat ca pompa să afişeze mai mult de 34 de litri. „Când am trecut de 34 de litri, capacitatea rezervorului, m-am îngrijorat. Apoi m-am gândit că poate mai există o rezervă de câţiva litri a rezervorului, dar când am văzut că pompa nu se mai opreşte, m-am şocat. Conform contorului, intraseră 41,83 litri într-un rezervor mult mai mic. Eu am oprit alimentarea la 200 de lei, că am suspectat că ceva nu e în regulă, aşa că nu pot spune cât ar mai fi intrat în rezervor… Am bonurile de până acum, vă arăt că în 10 august au intrat 32,3 litri, în 24 august am avut 32,2, iar cel mai mult a fost cantitatea de 34 de litri”, a relatat şoferul pentru aradon.ro.

Bărbatul i-a cerut explicaţii şefului staţiei, însă acesta i-a dat asigurări că pompa funcţionează corect: „Mi-a spus că verificarea pompei a avut loc chiar sâmbătă şi că funcţionează corect. Aş fi vrut să îmi facă un test pe loc, dar a spus că are nevoie de aprobare de la Bucureşti şi că trebuie să suport eu costurile verificării, dacă aceasta ieşea corect. N-am avut nervi şi nici timp pentru ceartă…”

Citește tot articolul pe aradon.ro

×