x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tagedie în Dolj! Un preot din comuna Ostroveni a fost găsit spânzurat în curtea locuinţei

Tagedie în Dolj! Un preot din comuna Ostroveni a fost găsit spânzurat în curtea locuinţei

18 Noi 2017   •   21:36
Tagedie în Dolj! Un preot din comuna Ostroveni a fost găsit spânzurat în curtea locuinţei

Preotul din satul Grindeni, comuna Ostroveni, în vârstă de 40 de ani, a fost găsit sâmbătă dimineaţa spânzurat în curtea locuinţei sale.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dolj, Cătălin Dochia, bărbatul a lăsat un bilet de adio în care spune că îi pare rău pentru gestul făcut.

"A fost găsit spânzurat în curtea locuinţei. Sâmbătă dimineaţa, a fost văzut de un cetăţean atârnând într-un nuc şi a sunat la 112, a fost anunţată Poliţia, care a constatat decesul. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului din Bechet şi s-a deschis dosar penal în baza articolul 192 Cod penal - ucidere din culpă, sinucidere. Nu sunt suspiciuni", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

Potrivit datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Olteniei, preotul avea un comportament normal, era un părinte bun şi nu a dat semne că ar avea nevoie de sprijin.

"Este o situaţie mai mult decât regretabilă şi ne rugăm pentru familia părintelui să îi ajute Dumnezeu să depăşească momentul acesta greu din viaţa lor. Părintele avea un comportament normal, era un părinte bun şi nu a dat semne că ar avea nevoie de sprijin, avea duhovnic, se spovedea", a declarat, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Olteniei, Ioniţă Apostolache.

El a precizat că la înmormântarea preotului care s-a sinucis nu se vor împlini rânduielile creştineşti, pentru că se aplică regula generală în astfel de cazuri.

Preotul avea doi copii.

×