Aproximativ 50 de meşteri şi artişti iconari vor fi prezenţi sâmbătă şi duminică la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, la târgul de Sfinţii Mihail şi Gavriil.
Potrivit unui comunicat al MNŢR, "alături de meşteri, Galeria de Artă Ţărănească scoate în curte obiecte care mai de care mai încântătoare: haine de sărbătoare, ştergare din bumbac, scoarţe, lepedee şi feţe de masă; ploşti, ulcioare, căni, farfurii; obiecte din lemn: linguri, casete, scaune; ouă încondeiate; icoane pictate pe lemn sau pe sticlă, împletituri şi alte meşteşuguri".
Cei care aleg să vină la târg pot cumpăra miere, dulceaţă, prăjituri, zacuscă, sucuri şi ţuică.
Preţul biletului este de 4 lei, 2 lei - pentru elevi, studenţi, pensionari.
Târgul de Sfinţii Mihail şi Gavriil este ultimul din seria de acţiuni începute în luna septembrie în cadrul evenimentului Primenire, prin care Muzeul Ţăranului a relansat promovarea târgurilor dedicate meşterilor, artizanilor şi artiştilor care recuperează şi revitalizează meşteşugurile, aducând, de asemenea, în atenţia publicului noi interpretări formale ale obiectului tradiţional, mai informează comunicatul. AGERPRES