x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Teste pentru depistare COVID-19, contra cost, la Spitalul de Pediatrie din Sibiu

Teste pentru depistare COVID-19, contra cost, la Spitalul de Pediatrie din Sibiu

12 Mai 2020   •   15:50
Teste pentru depistare COVID-19, contra cost, la Spitalul de Pediatrie din Sibiu

Spitalul de Pediatrie din Sibiu a anunțat, marți, că policlinica unității medicale își reia activitatea după expirarea stării de urgență, cu anumite restricții, și că laboratorul spitalului va face, contra cost, analize de depistare a virusului SARS-CoV-2 și pentru determinarea anticorpilor.

Potrivit reprezentanților Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu, din 15 mai, după încetarea stării de urgență, unitatea va relua activitatea de consultații în ambulatoriile de specialitate.

Acestea se vor face doar cu bilet de trimitere de la medicul de familie și programare telefonică, iar pentru respectarea distanțări pacienților, aceștia vor fi primiți câte doi pe oră.

Programarea pacienților cu risc crescut se va face la începutul programului de lucru.

În momentul programării telefonice, aparținătorii vor fi chestionați dacă micuțul are simptome de răceală, strănut, tuse, dureri în gât, dificultăți de respirație și / sau febră (≥37⁰C), dacă există membrii ai familiei cu aceste simptome, dacă au intrat în contact cu un pacient confirmat cu COVID-19 sau dacă suferă de o patologie cronică sau o afecțiune care îi reduce imunitatea.

„La prezentarea pentru consultație/investigație se va măsura temperatura corporală în cabinetul de triaj din fiecare locație și se va solicita dezinfecția mâinilor. Dacă pacientul este afebril, acesta va fi îndrumat către cabinetul de consultație/investigație. Dacă pacientul este febril, acesta va fi îndrumat pentru consultație în Unitatea de Primiri Urgențe”, anunță Spitalul de Pediatrei Sibiu.

De asemenea, reprezentanții Spitalului au anunțat că pot face, la cerere, analize RT-PCR COVID-19 și teste pentru determinarea anticorpilor.

Concret, Laboratorul de Analize Medicale al Spitalului de Pediatrie poate face la cerere, analize RT-PCR COVID-19 la prețul de 280 lei/test, precum și teste Mediafax

×
Subiecte în articol: Covid-19 teste sibiu