Un bărbat de 41 de ani, din comuna Uivar, a fost reţinut marţi pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism şi introdus în arestul Poliţiei Timiş, după ce poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Timişoara au efectuat o percheziţie la domiciliul acestuia, de unde au ridicat mai multe laptopuri şi suma de 12.000 de lei.
Acţiunea s-a desfăşurat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.
''Din cercetări a reieşit că în cursul anului 2017, cel în cauză ar fi înlesnit practicarea prostituţiei unei femei de 25 de ani cu scopul de a obţine foloase materiale injuste. Astfel, cel în cauză ar fi postat pe internet anunţuri în vederea racolării clienţilor. În urma percheziţiei, de la domiciliul bănuitului au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor cinci telefoane mobile, două laptopuri, o tabletă, cartele SIM şi 12.000 de lei'', a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Ancuţa Morariu, într-un comunicat remis AGERPRES.
Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuitului. AGERPRES