x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Timiş: Femeie de 93 de ani, căutată cu 3 trei elicoptere, după ce s-a rătăcit la cules de ciuperci

Timiş: Femeie de 93 de ani, căutată cu 3 trei elicoptere, după ce s-a rătăcit la cules de ciuperci

25 Oct 2016   •   21:15
Timiş: Femeie de 93 de ani, căutată cu 3 trei elicoptere, după ce s-a rătăcit la cules de ciuperci

O femeie de 93 de ani din judeţul Timiş a fost căutată de trei elicoptere ale Ministerului Apărării Naţionale şi de echipajele ISU Banat, după ce bătrâna a plecat cu animalele la păscut şi la cules de ciuperci şi s-a rătăcit. 

''Luni seara a fost sesizată dispariţia femeii de 93 de ani, între localităţile Remetea şi Bucovăţ, care ar fi plecat în jurul orei 13,00, în zona izlazului, cu animalele la păscut şi pentru a culege ciuperci. După primirea apelului, mai multe forţe au fost angrenate în misiunea de căutare-salvare, aceasta desfăşurându-se atât la sol, în mediul acvatic, cât şi în mediul aerian, prin survolarea zonei'', arată ISU Banat într-un comunicat de presă remis marţi AGERPRES

Pentru găsirea şi salvarea bătrânei au fost mobilizate ample forţe, ISU intervenind cu un ofiţer, 16 subofiţeri, un câine de căutare-salvare, o barcă pneumatică, o autoşenilată de intervenţii în zone greu accesibile, o ambulanţă SMURD, un punct de comandă şi patru autospeciale. Inspectoratul de Poliţie Timiş a trimis în teren nouă poliţişti, doi câini de urmă, patru autospeciale, Inspectoratul de Jandarmi Timiş a intervenit cu cinci subofiţeri şi o autospecială, Gruparea Mobilă Timiş, cu opt subofiţeri şi două autospeciale, iar Ministerul Apărării Naţionale a ridicat de la sol trei elicoptere. 

Mobilizarea a fost totală, pentru că la căutări au participat şi primarul, viceprimarul şi zece voluntari din Remetea Mare, cu trei autoturisme de teren, alături de voluntarii de la SALVO care au venit cu zece voluntari, o barcă, un ATV şi un paramotor. 

După ce a petrecut o noapte în câmp, ''femeia a fost găsită marţi, în jurul orei 12.30, de echipajul de pe autoşenilata de intervenţii în zone greu accesibile, în apropierea pădurii de lângă localitate. Aceasta a fost preluată de echipajul SMURD pentru investigaţii, din fericire starea ei fiind stabilă'', mai spun cei de la ISU Banat. 

×