x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Timiș: Primele trei alergene majore din ambrozie au fost clonate în premieră națională la OncoGen

Timiș: Primele trei alergene majore din ambrozie au fost clonate în premieră națională la OncoGen

29 Sep 2017   •   20:20
Timiș: Primele trei alergene majore din ambrozie au fost clonate în premieră națională  la OncoGen

La Centrul de Terapii Genice şi Celulare în Tratamentul Cancerului (OncoGen) al Spitalului Judeţean Timişoara au fost clonate, în premieră naţională, primele trei alergene majore din ambrozie, până la finele anului urmând să fie clonate toate cele 11 fragmente patologice care provoacă alergiile la ambrozie, iar pe baza lor se va putea concepe un vaccin pentru tratarea bolii.

''În premieră naţională absolută, primele trei alergene majore din ambrozie au fost clonate şi produse în OncoGen. Sunt primele alergene clonate în România. Ne-am propus ca în acest an să izolăm toate cele 11 fragmente patologice din polen şi vom şti ce este rău în ambrozie, apoi vom putea hotărî cum trebuie să arate vaccinul perfect pentru tratamentul alergiei la ambrozie. (...). Nu mergem pe extractele care pot duce şi la efecte secundare'', a declarat vineri alergologul prof. univ. dr. Carmen Bunu Panaitescu, membră în Comisia Naţională de Alergologie.

Medicul alergolog a prezentat, într-o conferinţă de presă, o concluzie despre ceea ce înseamnă alergia la ambrozie pentru zona Banat, fiind una dintre problemele majore legate de alergiile respiratorii.

Potrivit acesteia, ceea ce trebuie să atragă atenţia autorităţilor este faptul că au început să apară copii cu vârste foarte fragede cu alergie la ambrozie, care la doar 2 ani deja dezvoltă alergia la ambrozie, ceea ce înseamnă că la doar un an au fost expuşi la acest polen şi ''înseamnă că au dezvoltat alergia încă din viaţa intrauterină''.

''S-a ajuns mult prea departe cu această nepăsare faţă de polenul de ambrozie, dacă ei au ajuns să sufere încă din viaţa intrauterină. Este un subiect care trebuie ridicat şi rezolvată expunerea copiilor la polen. Aceasta înseamnă că populaţia care suferă din cauza alergiei este de la vârste tot mai mici. Ei dezvoltă rino-conjunctivită şi apoi astm şi au o calitate a vieţii extrem de alterată în această perioadă'', a detaliat Carmen Bunu Panaitescu.

Cercetătoarea a explicat că există o ''fereastră de oportunitate'', de la începutul lunii august, cu două săptămâni înainte de invazia polenului de ambrozie până la apariţia simptomelor neplăcute pentru pacient. Astfel, în primele două săptămâni ale lunii august se poate începe tratamentul şi nu se mai agravează boala.

''Anul acesta au fost cazuri extrem de severe la sfârşitul lunii august, am fost nevoită să administrez terapie de urgenţă, nu doar de boală alergică'', spune Carmen Bunu Panaitescu.

Potrivit acesteia, orice alergie are acelaşi mod de a se dezvolta, nu doar la polenul de ambrozie, iar cunoscând mecanismul, poate fi gândit un tratament eficient, care înseamnă vaccinarea populaţiei sensibile.

''Vaccin înseamnă să ştii fragmentele majore importante din alergenul care induce boala. Acesta este şi scopul proiectului Inspire, demarat de noi anul trecut, împreună cu echipa de la Universitatea de la Viena, care beneficiază de o finanţare de 2 milioane de euro, în care cercetarea poate duce la rezultate'', a completat Panaitescu.

Există doi parlamentari care doresc să dezvolte o lege prin care ambrozia să fie declarată plantă de carantină, ceea ce ar presupune luarea unor măsuri pentru a stârpi planta când este mică, nu când creşte şi dezvoltă polenul.

''Ea ar trebui distrusă prin lucrarea pământului, nu prin metode chimice care poate ar da şi mai multe probleme. Singurul minister care trebuie convins şi care spune că nu are datele, dar noi i le vom furniza, este Ministerul Agriculturii. El ar trebui să fie primul care trebuie să ştie că polenul mai întâi există pentru că există planta, iar planta există pe terenurile nelucrate şi din păcate a început să infesteze şi culturile'', a conchis Panaitescu. AGERPRES

×
Subiecte în articol: ambrozie alergene clonate