Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că valorile de trafic au început să crească, marţi, pe DN 1 Ploieşti - Braşov, pe raza localităţii Comarnic, judeţul Prahova, unde se circulă în coloană pe sensul de urcare spre Braşov, între kilometrii 101+500 metri - 102+500 metri, precum şi pe raza staţiunii Buşteni, în acelaşi sens de deplasare, între kilometrii 129 şi 131.
Potrivit unui comunicat de presă, poliţiştii acţionează în dispozitivul de siguranţă rutieră pentru fluidizarea traficului.
Conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile poliţiştilor, să adapteze viteza condiţiilor de trafic şi de drum, să nu se angajeze în depăşirea coloanelor de autovehicule, să manifeste respect pentru ceilalţi participanţi la trafic, asigurându-se corespunzător înaintea efectuării oricărei manevre de schimbare a direcţiei, semnalizând totodată această intenţie.