x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Traficant de droguri, prins la Piatra Neamţ cu peste 800 de tablete ecstasy

Traficant de droguri, prins la Piatra Neamţ cu peste 800 de tablete ecstasy

23 Sep 2016   •   16:32
Traficant de droguri, prins la Piatra Neamţ cu peste 800 de tablete ecstasy

Un traficant din municipiul Piatra Neamţ a fost prins de procurorii DIICOT în timp ce încerca să vândă 884 de tablete ecstasy, drogurile fiind aduse din Olanda. 

Potrivit unui comunicat al DIICOT, traficantul se numeşte Ilie Petru şi a fost reţinut, joi, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic droguri de mare risc şi deţinere de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu. El va fi prezentat, vineri, la Tribunalul Neamţ cu propunere de arestare preventivă. 

Ilie Petru a fost surprins joi în flagrant pe raza municipiului Piatra Neamţ, având asupra sa 884 de tablete ecstasy, pe care intenţiona să le comercializeze în aceeaşi zi consumatorilor. 

Anchetatorii susţin că, începând cu anul 2016, Ilie Petru s-a aprovizionat cu cantităţi semnificative de droguri din afara teritoriului României, în special din Olanda. 

Substanţele psihoactive erau ulterior comercializate engros de Ilie Petru, respectiv în cantităţi de cel puţin 20 - 30 comprimate, către alţi traficanţi de pe raza judeţelor Neamţ şi Bacău, care la rândul lor vindeau tabletele consumatorilor la preţuri mult mai mari. 

Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Neamţ şi Bacău. AGERPRES

×