x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale TRAGEDIE în Buzău. Şeful postului de jandarmi din Sărata Monteoru a murit într-un accident pe DN 1B. Mașina lui, prinsă între un TIR și autocisternă

TRAGEDIE în Buzău. Şeful postului de jandarmi din Sărata Monteoru a murit într-un accident pe DN 1B. Mașina lui, prinsă între un TIR și autocisternă

20 Feb 2018   •   08:23
TRAGEDIE în Buzău. Şeful postului de jandarmi din Sărata Monteoru a murit într-un accident pe DN 1B. Mașina lui, prinsă între un TIR și autocisternă

O persoană a decedat şi alta a fost rănită, luni seară, într-un accident produs în judeţul Buzău, pe DN1B, între un TIR, o cisternă şi un autoturism, persoana decedată fiind şeful postului de jandarmi din Sărata Monteoru, în vârstă de 37 de ani.

"Au fost implicate un TIR, o cisternă şi un autoturism. Până la acest moment nu sunt sesizate scurgeri de combustibil. La faţa locului au fost asigurate măsuri contra incendiilor de către două autospeciale ISU, cisterna fiind încărcată cu combustibil", a declarat pentru AGERPRES Mihai Drăghiciu de la Biroul de presă al IPJ Buzău.

Potrivit sursei citate, cauza accidentului nu a fost încă stabilită, dar se pare că automobilul a fost prins între TIR şi autocisternă.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al IJJ Buzău, Georgiana Nazîru, a declarat pentru AGERPRES că "persoana decedată este şeful postului de jandarmi din Sărata Monteoru, în vârstă de 37 de ani, care se deplasa de la Merei la Buzău". AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident