x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tragedie in Satu Mare. O tanara de 17 ani si-a gasit sfarsitul intr-un accident cu motocicleta

Tragedie in Satu Mare. O tanara de 17 ani si-a gasit sfarsitul intr-un accident cu motocicleta

12 Iun 2017   •   17:00
Tragedie in Satu Mare. O tanara de 17 ani si-a gasit sfarsitul intr-un accident cu motocicleta

O tanara de 17 ani a murit intr-un teribil accident de motocicleta. Fata a murit pe loc în urma impactului devastator, în vreme ce motociclistul a scăpat cu viaţă şi cu răni nu foarte grave, potrivit Informatia zilei.

Duminică, 11 iunie, la ora 17:16, IPJ Satu Mare a fost sesizat despre producerea unui eveniment rutier pe DN 19. Poliţiştii rutieri negreşteni au constatat faptul că la intrarea în comuna Vama un motociclist de 35 de ani din Gherţa Mică a  pierdut controlului asupra vehiculului pe un segment de drum în curbă.

Ca urmare, a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar din sens opus de către un bărbat de 39 de ani din Negreşti-Oaş.

În urma coliziunii, o tânără de 17 ani din comuna Tarna Mare, Gabriela Hamza, pasageră pe motocicletă, a fost proiectată pe carosabil, iar în urma impactului cu solul a decedat.

Conducătorii auto implicaţi în eveniment au fost testaţi alcoolscop, rezultatele fiind negative. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

 

Mesaje sfâșietoare sunt postate de zeci de persoane pe pagina de Facebook a Gabrielei Hamza, tânăra de doar 17 ani care a decedat într-un teribil accident produs ieri între Negrești Oaș și Orașul Nou, informeaza presasm.ro.

Mesajele chiar nu mai au nevoie de niciun comentariu.

„Suflet bun de care am putut să mă bucur o perioadă limitată, te iubesc mult, chiar dacă acum ești înger. Lipsa ta din viața mea nu o va putea umple nimeni, cafelele de la Line vor fi fără râsetele pe care le împărtășeam cu tine, tricoul cu ananas pe care îl avem la fel va rămâne un prilej de tristețe, totul s-a schimbat și se va schimba pentru că ai plecat. Te iubește mult Romi și te voi iubi mereu draga mea binecuvântare de care am avut parte puțin aici pe pământul acesta plin de nenorociri, durere și suferință. Suferința e nemărginită și de nedescris. Gabiii, îmi lipsește cea mai bună prietenă … de acuma mai pot vorbi cu tine prin rugăciuni … Puiule, dormi în pace!”, a scris Romina Corodi.

„Cu cea mai mare durere în suflet pe care o lași scumpa mea și draga mea nepoată, Gabi Hamza, îți doresc ca bunul Dumnezeu să te primească în pace. Ai plecat mult prea devreme dintre noi și lași în sufletele noastre o durere nespusă și un gol pe care nu îl vom putea umple niciodata … Scumpa și draga mea Dumnezeu să te aibă în pace”, este mesajul lui Octavian Tavy.

„Durere, multă durere. Nu sunt cuvinte de descris. Viața mea în schimbul vieții tale mi-aș da, draga mea frumoasă nepoată, prea devreme pleci și ne lași la o vârstă atît de fragedă. Dormi în pace suflet blând și curat. În sufletul meu ești și vei rămâne vie mereu. Dormi în pace sufletul meu Gabi Hamza”, sunt cuvintele scrise de Ana Dorina.

„Nu te voi uita niciodată Gabi Hamza. Ai fost și vei rămâne mereu în inima mea, o verișoara foarte bună și minunată. Nu-mi vine să cred că te-am pierdut. Odihnește-te în pace suflet blând !!TE IUBESC !!”, a scris Sebastian Hamza.

„Sincere condoleanțe ai plecat prea repede dintre noi suflet minunat îmi vei lipsi acum ești în înger Dumnezeu sa te odihnească în pace”, a postat Anamaria Larisa

×
Subiecte în articol: Gabriela Hamza accident motocicleta