x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tragedie într-un sat din Buzău, un copil a murit electrocutat

Tragedie într-un sat din Buzău, un copil a murit electrocutat

06 Iun 2017   •   18:00
Tragedie într-un sat din Buzău, un copil a murit electrocutat
Sursa foto: Karina Knapek/INTACT IMAGES

Un copil în vârstă de 4 ani din satul Mănăstirea, oraş Pătârlagele, a murit marţi după ce s-a electrocutat la o priză. 

Potrivit unor surse din Poliţie, copilul, lăsat nesupravegheat, s-a electrocutat în timp ce se juca la o priză la care era conectată o maşină de spălat. 

El a fost preluat de o ambulanţă pentru a fi transportat la Spitalul din oraşul Nehoiu, dar a murit pe drum.

Poliţia a deschis un dosar penal în acest caz. AGERPRES

×