Trei persoane au fost găsite decedate, marţi, într-un apartament din municipiul Galaţi, la care pompierii au fost solicitaţi să deblocheze uşa, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, Eugen Chiriţă.
Potrivit acestuia, lucrătorii ISU au fost solicitaţi prin 112 să intervină pentru deblocarea uşii unui apartament de pe strada Siderurgiştilor din municipiul Galaţi. După operaţiunea de deblocare, pompierii au găsit în casă trei persoane decedate, doi bărbaţi şi o femeie, cu vârste cuprinse între 40 şi 70 de ani. De asemenea, au descoperit că un ochi de la un aragaz era deschis, ardea.
"Noi am fost solicitaţi la o deblocare. În momentul în care am deblocat am găsit trei persoane la care s-a declarat decesul. Moarte suspectă. Cercetează poliţia. A fost găsit ochiul de la un aragaz deschis, arzând", a precizat Chiriţă.
Cazul a fost preluat de poliţişti şi criminalişti. AGERPRES