x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale UPDATE / Tragedie pe calea ferată - O femeie și 3 copii, loviți de tren la Brănești

UPDATE / Tragedie pe calea ferată - O femeie și 3 copii, loviți de tren la Brănești

17 Aug 2017   •   11:19
UPDATE / Tragedie pe calea ferată - O femeie și 3 copii, loviți de tren la Brănești
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

UPDATE 2: Conform reprezentanţilor CFR Călători, incidentul s-a produs joi între staţiile Pasărea şi Brăneşti, la ora 9.30 

Potrivit directorului Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Alis Grasu, ambulanţa a ajuns la şapte minute de la apel. Aceasta a confirmat că este vorba de patru persoane decedate, una de sex feminin, cu vârsta cuprinsă între 25 şi 30 de ani, şi trei copii cu vârste de 2, 5 şi 10 ani. 

Se fac cercetări pentru identificarea persoanelor şi stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, la faţa locului deplasându-se deja un procuror din cadrul Parchetului Judecătoriei Cornetu. 

Surse din cadrul anchetatorilor susţin că ar putea fi vorba de o sinucidere, iar asupra femeii, care se pare că era însărcinată, s-ar fi găsit un bilet de adio, scrie Agerpres.

UPDATE 1: Conform ultimelor informații se pare că este vorba de o crimă urmată de sinucidere. Femeia ar fi lăsat un bilet de adio.

Știrea inițială: O tânără a murit după ce a fost lovită de tren, pe magistrala 800 București-Constanța, în halta Branești, scrie Antena 3.

Potrivit reporterului Antena 3, ar fi vorba de 4 victime, o femeie și 3 copii. 

Se fac cercetări pentru identificarea persoanelor și stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Circulația trenurilor pe ruta București - Constanța este blocată de mai mult de două ore.

Știre în curs de actualizare.

×