Vehiculele rutiere de transport persoane cu cel mult 8+1 locuri pe scaune, inclusiv conducătorul auto, nu vor achita duminică, 23 decembrie, tariful de trecere a podului peste Dunăre, în sensul Giurgeni - Vadu Oii, a anunţat, vineri, Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR), transmite Agerpres.
"Acest lucru este posibil fiindcă data de 23 decembrie a fiecărui an este considerată 'Ziua Podului', în care autoturismele pot trece fără achitarea tarifului în conformitate cu prevederile pct. 42 din Anexa nr. 3 Tarife de trecere pentru utilizarea podului peste Dunăre în sensul Giurgeni - Vadu Oii a Ordinului MT nr. 1854/2017", susţin reprezentanţii CNAIR.
Citește pe Antena3.ro