x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Trupe din România şi Finlanda pe Câmpia Libertăţii, la "Blaj aLive"

Trupe din România şi Finlanda pe Câmpia Libertăţii, la "Blaj aLive"

30 Mai 2018   •   21:30
Trupe din România şi Finlanda pe Câmpia Libertăţii, la "Blaj aLive"

 Artişti din România şi Finlanda vor concerta la Festivalul "Blaj aLive", ajuns la cea de-a VI-a ediţie, care va avea loc sâmbătă pe Câmpia Libertăţii şi unde spectatorii vor avea parte şi de un parc de distracţii şi de o zonă dedicată pasionaţilor de gastronomie.

La "Blaj aLive: 2018 vor urca pe Freedom Stage Vama, The Mono Jacks, Satellites şi Melting Dice (România) şi ALMA (Finlanda).

Preţul unui bilet este de 60 de lei.

Pentru a se bucura şi mai mult de natură şi a sta comod pe iarbă la concerte, alături de familie sau de prieteni, participanţii pot veni cu pături de picnic, se menţionează într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.

Accesul cu animale de companie nu este permis în perimetrul festivalului.

Printre cei care au concertat, la ediţia anterioară, la Blaj s-a numărat şi Amy Macdonald, prezentă în premieră în România.

Proiectul cultural "Blaj aLive" este organizat în parteneriat cu Consiliul Judeţean Alba, prin Centrul de Cultură "Augustin Bena", şi Primăria Municipiului Blaj.

Ideea acestui proiect cultural a apărut în 2013, inspirată de încărcătura istorică avută de Câmpia Libertăţii, unde, în 1848, au fost, la Marea Adunare Naţională, peste 40.000 de oameni, şi de rolul important pe care Blajul l-a jucat în formarea României de azi.

"Marea adunare anuală de la Blaj este acum centrată în jurul unui festival multicultural internaţional, dedicat educării tinerilor în spiritul libertăţilor europene, pe fondul conservării simbolurilor culturale româneşti, prezente în oraşul în care 'a răsărit soarele românilor'. Fiind organizat la intersecţia drumurilor dintre Cluj, Sibiu, Timişoara şi Braşov, festivalul facilitează, prin politica de preţuri, serviciile culturale şi turistice oferite, accesul tinerilor la un festival muzical internaţional generalist, adaptat puterii locale de cumpărare", mai menţionează organizatorii. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Festivalul "Blaj aLive"