Lucrătorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta au deblocat persoanele aflate în 14 autovehicule prinse în trafic de o viitură şi au evacuat apa din mai multe subsoluri ale unor imobile din oraşul Tulcea inundate în urma ploii torenţiale de marţi după-amiază.
'Echipele de intervenţie, formate din 30 de subofiţeri şi un ofiţer, din cadrul ISU Delta al judeţului Tulcea au fost solicitate şi au intervenit pentru deblocarea din trafic a 14 autoturisme, pentru evacuarea apei din 3 subsoluri şi demisoluri ale unor blocuri din municipiu, pentru evacuarea apei din 10 curţi şi gospodării, pentru evacuarea apei care a inundat incinta unor societăţi comerciale', se arată într-un comunicat de presă remis de ISU Delta.
Intervenţiile, potrivit sursei citate, au fost efectuate în intervalul orar 15.00-16.00, în timpul ploii torenţiale care a afectat centrul oraşului Tulcea în mod special.
Mai multe autovehicule, printre care şi un autobuz, au fost blocate pentru câteva zeci de minute, de ploaia torenţială de marţi după-amiază, situaţia fiind cauzată de lipsa unui sistem de preluare a apelor pluviale corect dimensionat. AGERPRES