x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tulcea: Peste o tonă de carne de oaie fără documente de provenienţă, confiscată de autorităţi

Tulcea: Peste o tonă de carne de oaie fără documente de provenienţă, confiscată de autorităţi

12 Apr 2017   •   15:06
Tulcea: Peste o tonă de carne de oaie fără documente de provenienţă, confiscată de autorităţi
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Poliţiştii tulceni şi medicii veterinari au confiscat în noaptea de marţi spre miercuri, pe raza comunei Casimcea, peste 1,3 tone de carne de ovine care erau transportate fără documente de provenienţă. 

'Cele 65 de carcase de ovine şi organele de animale găsite în autoutilitara care se îndrepta spre judeţul Constanţa au fost, miercuri, transportate spre incinerare la societatea din Smârdan', a declarat, pentru AGERPRES, directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Tulcea, Mitică Tuchilă. 

Şoferul autovehiculului, un tânăr de 19 ani, din municipiul Constanţa, a susţinut că urma să vândă pe pieţele constănţene cele 1.350 de kilograme de carne de oaie şi cele 40 de kilograme de organe de animale pe care le transporta. 

'Conducătorul autoutilitarei a fost sancţionat contravenţional conform Legii nr.12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite cu amendă în valoare de 5.000 lei', se menţionează într-un comunicat de presă remis miercuri de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ). 

Potrivit DSVSA, acţiunile comune cu IPJ vor continua în zilele următoare, medicii veterinari urmând să asigure serviciul de permanenţă în perioada sărbătorilor pascale. 

Cantitatea de carne confiscată în noaptea de marţi spre miercuri este una dintre cele mai mari ridicate de autorităţi în ultimii ani.

×