x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un artist spaniol care făcea echilibristică stând în cap pe scaun, pe o trecere de pietoni din Brașov, sancționat

Un artist spaniol care făcea echilibristică stând în cap pe scaun, pe o trecere de pietoni din Brașov, sancționat

28 Oct 2022   •   15:28
Un artist spaniol care făcea echilibristică stând în cap pe scaun, pe o trecere de pietoni din Brașov, sancționat
Sursa foto: Arhiva Jurnalul

Un tânăr artist spaniol a fost filmat făcând echilibristică stând în cap pe un scăunel, pe o trecere de pietoni din Brașov, iar imaginile au ajuns la polițiști, care au decis să îl sancționeze contravențional.

Tânărul a fost filmat în timpul unor activități artistice stradale. Practic, el a stat în cap pe un scăunel, pe o trecere pentru pietoni din municipiul Brașov, în timp ce mașinile se aflau oprite la semafor, scrie Mediafax

Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Brașov s-au sesisat din oficiu și au început cercetările.

„(Polițiștii - n.r.) au stabilit că este vorba despre un tânăr, în vârstă de 28 de ani, cetățean spaniol, care a relatat faptul că se află de puțin timp în Romania și că la data apariției materialului video a desfășurat actul de echilibristică, fără a fi în cunoștință de legislația din România. Acesteia i-au fost aduse spre cunoaștere prevederile Codului Rutier, cele ale Legii 61/1991, precum și modalitatea de efectuarea, cu respectarea condițiilor legale, a unor astfel de activități în spațiul public”, a spus Alina Maria Ivan, purtător de cuvânt al Poliției Brașov.

Tânărul artist a fost sancționat contravențional.

 

×
Subiecte în articol: spaniol echilibristică