x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un bărbat a murit după ce a fost strivit de un arbore pe care tocmai îl tăiase

Un bărbat a murit după ce a fost strivit de un arbore pe care tocmai îl tăiase

10 Noi 2022   •   18:00
Un bărbat a murit după ce a fost strivit de un arbore pe care tocmai îl tăiase

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din comuna Roșia Montana, județul Alba, a murit, joi, lovit în cap de un arbore pe care îl tăia într-o zonă împădurită situată pe raza orașului Abrud.

Potrivit Poliției alba, incidentul a avut loc joi, când un tânăr de 36 de ani, din comuna Roșia Montană, tăia, împreună cu tatăl său, arbori de pe un teren împădurit situat pe raza orașului Abrud, în locul numit „Cornet Soropostu”.

Primele indicii arată că bărbatul a fost lovit, în zona capului, de un arbore în cădere.

În urma leziunilor suferite, tânărul a decedat.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: mort arbore roşia montană