Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din judeţul Iaşi, a fost reţinut de poliţiştii vrânceni, după ce ar fi contractat două credite online folosind datele unei persoane din Panciu şi un act de identitate falsificat, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.
"În continuarea cercetărilor într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, faptă sesizată de către un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din oraş Panciu, la data de 26 februarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Panciu au identificat principalul suspect în cauză, şi anume un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din judeţul Iaşi. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta ar fi utilizat datele de identitate ale persoanei vătămate şi un act de identitate falsificat, contractând astfel două împrumuturi, prin procedura on-line şi obţinând două credite, în valoare totală de 35.700 lei", a precizat IPJ Vrancea.
Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.
Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat în cursul zilei de miercuri instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă. AGERPRES