Un pensionar cu probleme psihice s-a aruncat, joi dimineaţă, de la etajul 2 al Spitalului Judeţean Constanţa.
Bărbatul nu este la prima tentativă de a-şi lua viaţa, el fiind internat după ce a luat o supradoză de barbiturice.
Bătrânul se afla sub tratament iar starea lui părea să se amelioreze, însă în această dimineaţă, în jurul orei 5 a.m., a sărit pe geam după ce s-a strecurat pe lângă cadrele medicale care încercau să-l împiedice să facă acest gest drastic.
În cădere, pensionarul s-a lovit de o schelă care a mai atenuat impactul cu asfaltul.
Pacientul se află la ora actuală internat la terapie intensivă cu umerii şi coastele rupte dar cu o stare stabilă.
Sursa: replicaonline.ro
Citește pe Antena3.ro